Suport Clienți: (0784)044811
  • No products in the cart.
5

20

326

Curs acreditat cu 8 puncte EFC. Achiziționează cursul și descarcă diploma în format PDF direct din contul de utilizator.

Sunt explicate (CUPRINS):


Ca autoritate publică şi profesională, Colegiul Farmaciştilor din România realizează atribuţiile prevăzute de lege şi de prezentul statut, în 5 domenii principale de activitate:

a) profesional;

b) etic şi deontologic;

c) jurisdicţie profesională şi litigii;

d) economico-social;

e) administrativ şi organizatoric.

Ca organizaţie profesională, Colegiul Farmaciştilor din România apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a farmacistului în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către farmacişti a obligaţiilor ce le revin faţă de bolnav şi de sănătatea publică.

Atribuţii ale Colegiul Farmaciştilor din România


1. Organizarea şi funcţionarea


I. Organele de conducere la nivel naţional

Organele de conducere ale Colegiului Farmaciştilor din România la nivel naţional sunt:

a) Adunarea generală naţională;

b) Consiliul naţional;

c) Biroul executiv;

d) preşedintele.

În cadrul Consiliului naţional, pentru realizarea atribuţiilor, funcţionează următoarele comisii de lucru:

1. Comisia de studii şi strategii de dezvoltare;

2. Comisia profesional-ştiinţifică şi de învăţământ;

3. Comisia economico-socială şi de asigurări sociale de sănătate;

4. Comisia de etică şi deontologie profesională;

5. Comisia imagine, relaţii interne şi externe;

6. Comisia acreditări, avizări şi autorizări;

7. Comisia administrativă şi financiar-contabilă.


II. Structurile teritoriale

Organele de conducere la nivelul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti sunt:

a) adunarea generală;

b) consiliul;

c) biroul consiliului;

d) preşedintele.

Venituri şi cheltuieli

Alegerea organelor de conducere şi a membrilor comisiilor de disciplină

Răspunderea disciplinară

Reguli procedurale

Cercetarea disciplinară

Soluţionarea litigiilor

Membrii Colegiului Farmaciştilor din România. Drepturi şi obligaţii

CODUL DEONTOLOGIC AL FARMACISTULUI

Incompatibilităţi


Obiective

Obiectiv general: dobândirea de cunoștințe despre DEONTOLOGIA FARMACEUTICĂ

Course Currilcum

    • Deontologia farmaceutică Unlimited

Course Reviews

5

5
20 ratings
  • 5 stars20
  • 4 stars0
  • 3 stars0
  • 2 stars0
  • 1 stars0
  1. Lovin Madalina Nicoleta24/04/2024 at 15:28

    Foarte util

    5

    Suportul de curs cuprinde informații de bază, care constituie apanajul activității farmaceutice.

  2. Fecioru Alina-Elena21/04/2024 at 13:34

    Foarte bine structurat!

    5

    Multumesc!

  3. Ghita Minodora06/03/2024 at 11:52

    Deontologia farmaceutica 2024

    5

    Curs bine structurat si usor de inteles. Multumim!

  4. Axenia Dita05/03/2024 at 10:27

    foarte bun

    5

    Excelent curs

  5. Anca Diana Cebuc05/03/2024 at 10:16

    curs excelent

    5

    Foarte bun cursul,l-am urmarit cu mare interes

"IMPORTANT. În urma lucrărilor și verificărilor care au loc în prezent, pot apărea întreruperi sau erori de funcționalitate."